MODELE OFF-ROAD RARE

În ultimii ani, majoritatea producătorilor auto, au trecut la o ofensivă puternică în clasa SUV, propunând în gamă cel puțin un model din acest segment. Totuși primele încercări datează din anii ˈ80 cănd unii constructori italieni au introdus în producție astfel de modele off-road ușoare sau de lux, considerate precursoarele celor din zilele noastre. Un caz aparte este cel al lui Alfa Romeo care deja în 1951 avea în gamă un astfel de model.

În 1951, după ce între anii 1949 – 1950 au fost realizate și testate un număr de 6 prototipuri, este lansat primul modelul italian de tip off – road Alfa Romeo 1900 M. Responsabili cu dezvoltarea  acestui proiect care a fost denumit AR 51(Autovettura da Ricognizione – Automobil de Recunoaștere) au făcut parte inginerii Giuseppe Busso și Guido Moroni și colonelul Ferruccio Garbari. Dezvoltat special pentru ministerul apararii din Italia, modelul 1900 M beneficia de soluții tehnice avansate aplicate în premieră pe un model de tip off-road, precumː suspensie față independentă, blocul motorului realizat din aliaje, distribuția motorului cu două axe cu cu came în chiulasă sau sistem de blocare pentru diferențialul transmisiei. Modelul italian dispunea de o caroserie de tip cabrio soft-top de gabarit compact (Lxlxhː 3.520 x 1.575 x 1.820m, ampatament 2.200m, masă 1.250 kg) având acoperiș textil și care oferea la interior 6 locuri. Alfa Romeo 1900 M avea echipat același motor care echipa și modelul de clasă medie de succes 1900, lansat cu un an înainte. Acesta avea 4 cilindri în linie, cilindreea de 1.884 cmc, distribuția cu două axe cu cu came în chiulasă și două supape pe cilindru iar alimentarea cu carburator mono corp Solex. Spre deosebire de modelul de clasă medie 1900, în acest caz motorul dezvolta doar 65 CP la 4.400 rpm și permitea o viteză maximă de 105 km/h. Transmisia era integrală nepermanentă fiind asigurată de o cutie de viteze manuală cu 4 trepte  sicronizate plus o cutie de transfer cu 2 trepte. Suspensia față era prevazută cu brațe transversale de tip patrulater și bare de torsiune, iar puntea spate cu axă rigidă, arcuri lamelare și amortizoare hidraulice pe ambele punți. Sistemul de frânare era prevăzut cu tamburi iar direcția era de tipul cu șurub și rolă. Principalele calități ale modelului italian erau: capacitățile foarte bune de trecere în teren accidentat, confortul bun pe drumuri asfaltate  și performanțele bune ale motorului de 1.9L. În 1952, Alfa Romeo 1900 Matta obține o importantă victorie în cursa de la Mille Miglia la categoria vehicule militare. Datorită prețului extrem de ridicat de achiziție (aproape 2 milioane de lire italiene), modelul Alfa Romeo a avut o carieră scurtă de numai 4 ani, producția totalizând 2.059 de exemplare, ministerul apărării în pricipal și celelalte ministere italiene au optat pentru rivalul său, Fiat Campagnola care era oferit la un preț aproape trei ori mai mic comparativ cu cel de la Alfa Romeo 1900 M.

Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1984, constructorul italian Rayton Fissore lansează modelul Magnum, considerat de presa de specialitate ca primul off road modern de lux. Dezvoltat pe o platformă îmbunătățită de la modelul Iveco 4×4 WM40-10, Magnum beneficia de soluții tehnice avansate pentru un model off road, precumː structura tubulară pentru caroserie de care au fost boltite panourile caroseriei – o tehnică brevetată de Rayton Fissore și denumită ˮUnivisˮ, suspensie față independentă, direcția cu cremaleră, bare de protecție realizate din materiale compozite și integrate în design-ul caroseriei sau suprafața vitrată generoasă. De la debutul comercializării,off road-ul italian a fost oferit în varianta de caroserie tip break cu 5 uși și 5 locuri ale cărui atuuri principale erauː spațiul interior generos, finisările luxoase și versatilitatea ridicată în timp de design-ul său care era unul elegant și ușor avangardist a fost semnat de Tom Tjaarda care lucrase anterior pentru studiourile Pininfarina. În echipamentul de dotări standard erau incluseː instalația de aer condiționat, servodirecția, retrovizoarele exterioare cu reglaj electric, instalația audio stereo, geamurile față – spate acționate electric, închiderea centralizată a ușilor, volanul reglabil și geamurile cu tentă fumurie. Gabaritul modelului italian Lxlxh : 4.570×2.010×1.880m, ampatamentul de 2.700 m și masa de 2.200 kg erau asemanatoare cu cel al principalilor săi concurenți: Mitsubitshi Pajero sau Range Rover. Dea lungul carierei, off road-ul italian a fost echipat cu nu mai puțin de 8 variante de motorizări din care 5 pe benzină cu 4 cilindri de 2L(138CP) supaalimentat cu compresor de origine Fiat – Lancia, V6 de 2.5L(160CP) de origine Alfa Romeo, V8 de 5L aspirat(187CP) și turbo(320CP) ambele de producție Ford și V8 de 6L(325-455CP) de producție GM, ultimele 3 rezervate pentru varianta de export în SUA precum și 3 turbo diesel-uri cu 4 cilindri de 2.4L(92CP) de origine Iveco, de 2.4L(110CP) și 2.5L(120CP), ambele de producție VM Motori. Transmisia era în funcție de versiune integrală permanentă sau nepermanentă și era asigirată de o cutie manuală în 5 trepte plus un reductor sau opțional de una automată în 4 trepte. Suspensia față era prevăzută cu brațe oscilante, bare de torsiune și arcuri elicoidale iar cea spate cu axă rigidă, arcuri lamelare și amortizoare hidraulice. Sistemul de frânare era servoasistat și dotat cu discuri în față și tamburi în spate iar direcția era servoasistată. Viteza maximă 145 – 180(limitată electronic) km/h. Până ăn 1998 au fost fabricate circa 6.000 de exemplare.

În anul 1989, la Salonul Auto de la Geneva este lansat modelul off  road italian Bertone Freeclimber. Asamblat de carosierul Bertone, modelul Freeclimber reprezenta o variantă mai luxosă a modelului off road japonez Daihatsu Rocky cu ampatament mărit. Bertone Freeclimber se deosebea la extrior prin partea frontală cu design specific având grilă cu 4 faruri rotunde și prin unele detalii specfice iar la interior prin unele finisări și elemente specifice. Pe lista de dotări standard erau incluseː servodirecția, geamurile acționate electric, închiderea centralizată a portierelor, geamurile cu tentă fumurie, jantele din aliaj, volanul sport și radio – casetofonul stereo iar opțional instalația de aer condiționat și tapițeria din piele. Off – road-ul italian dispunea de o caroserie de tip cabrio oferită în două varianteː hard-top și soft-top, ambele cu 5 locuri și care avea următoare dimensiuniː 4.150×1.650×1.890m, ampatamentul de 2.530 m și masa cuprinsă între 1.450 și 1.580kg. Propulsoarele oferite erau de origine BMW cu 6 cilindri în linie, pe benzină de 2L(129CP) și 2.7L(150CP) ambele alimentate cu injecție și turbo diesel de 2.4L(116CP). Transmisia era integrală nepermanentă și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte  plus o cutie de transfer cu 2 trepte. Suspensia față – spate era cu axă rigidă, arcuri lamelare, bare stabilizatoare și amortizoare hidraulice. Sistemul de frânare era servoasistat și prevăzut cu discuri în față și tamburi în spate. Dierecția era de tipul cu circuit de bile, servoasistată. Viteza maximă 150 – 160 km/h. Între anii 1989 – 1992 au fost construite  2.795 de unități.

La ediția din 1990 a Salonului Auto de la Torino din 1990, constructorul italian ACM care în acea perioadă asambla pentru piața locală și modelul românesc off road Aro 10, a lansat modelul off road Biagini Passo. Realizat în colaborare cu producătorul german Volkswagen, off – road-ul  italian dispunea de o parte mecanică împrumutată de la modelul Golf 4×4 Country. Caroseria modelului italian era de tip cabrio oferită în două varianteː hard-top și soft-top, ambele cu 5 locuri și avea un design inspirat din cel al Volkswagen-ului Golf Cabrio. Gabaritul off – road-ului italian Lxlxh : 4.155×1.765×1.650m, ampatamentul de 2.475 m și masa de 1.280 kg erau asemanatoare cu cel al principalilor săi concurenți: Bertone Freeclimber sau Iato LS.  De la debutul comercializării au fost disponibile trei versiuni de echipareː L, LX și Top, iar printre dotările oferite se înumărauː tapițeria Alcantara, geamurile acționate electric, închiderea centralizată a portierelor, geamurile cu tentă fumurie, jantele din aliaj, volanul sport și radio – castofonul stereo. Motorul disponibil era pe benzină de origine Volkswagen având 4 cilindri în linie, capacitatea de 1.8L  fiind oferit în două varianteː alimentat cu carburator(87CP) sau cu injecție electronică (98CP). Transmisia era integrală permanentă și era asociată cu o cutie de viteze manuală în 5 trepte. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale, bare stabilizatoare și amortizoare hidraulice, în față era de tip McPherson iar în spate cu brațe oblice. Sistemul de frânare era servoasistat și prevăzut cu discuri în față și tamburi în spate plus dispozitiv antiblocaj ABS opțional. Direcția era cu cremalieră, servoasistată în standard. Viteza maximă 150 – 155 km/h. Între anii 1990 – 1993 au fost construite 650 unități.

Fotoː  Auto Retro Passion; Producători; Arhivă

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s