Pe 29 noiembrie 2017 s-au împlinit 111 de ani de când Vincenzo Lancia a înființat compania Lancia cu sediul la Torino în Via Ormea. Inovative, distinse, elegante erau trasaturile de bază pe care automobiliștii le-au atribuit dintotdeauna modelelor Lancia. Puțini sunt constructorii auto care au contribuit precum Lancia la progresul automobilului, propunând soluții tehnice inedite, deseori de avangardă. Nici cele 6 titluri de campioană mondială la constructori realizate consecutiv în WRC nu sunt de neglijat. Mai jos vom încerca să prezentăm, cele mai importante momente ale prestigiosului producator italian Lancia.
Istoria marcii Lancia începe cu Vincenzo Lancia, născut la 24 august 1881 la Fobello, în Val Sesia în regiunea Piemont. La vârsta de 12 ani, tatăl său cavalerul Giuseppe Lancia îl înscrie la colegiu pentru obținerea unei diplome de contabil. După ce obține calificarea de contabil, Vincenzo Lancia frecventează atelierul fraților Ceirano specializați pe repararea motoarelor și în scurt timp, devine un mecanic priceput.
La vârsta de 18 ani, Vincenzo împreună cu amicul său de aceeași vârstă, Felice Nazzaro, se angajează la FIAT în calitate de piloți de încercări iar ulterior și ca piloți de curse. În primii ani de existență, FIAT participă intens în competiții, la volanul modelelor de competiție se aflau Lancia și Nazzaro. Cel din urmă era un maestru al volanului în timp ce Lancia avea un stil agresiv, fiind mai rapid.
La vârsta de 25 de ani, Vincenzo Lancia împreună cu prietenul și colegul său de la FIAT, Claudio Fogolin, au înființat la 29 noiembrie 1906, compania Lancia cu sediul la Torino în Via Ormea, specializată pe construcția de automobile. Inovative, distinse, elegante erau trasaturile de bază pe care automobiliștii le-au atribuit dintotdeauna modelelor Lancia încă de la debut. Puțini sunt constructorii auto care au contribuit decisiv precum Lancia la progresul automobilului, propunând permanent soluții tehnice inedite, deseori de avangardă, aplicate în premieră și preluate ulterior și de alți constructori auto.
La Salonul Auto de la Torino din 1908 este lansat primul model Lancia, denumit Alfa 12HP și care a impresionat datorită soluțiilor tehnice avansate aplicate în premieră, precumː transmisia mecanică prin ax cardanic, șasiului realizat din materiale ușoare avănd o înalțime redusă sau prin regimul ridicat de rotații al motorului.
În 1909, Lancia debutează în copmpetițiile sportive, cu versiunea Corsa a modelui Beta 15/20HP fiind obținut locul 3 în cursa de la Targa Florio iar pe circuitul de la Brooklands (Marea Britanie), pe un tur de circuit este atinsă o viteză maximă de 106,22 km/h. Un alt rezultat important este un loc 2 obținut la Targa Florio în 1911 cu pilotul Mario Cortese la volanul unui model Didelta Corsa.
Dintre modelele antebelice se remarcă Theta lansat în 1913, care a fost cel mai bine vândut cu 1.696 exemplare și care avea să rămână în istorie ca fiind primul automobil cu sistem electric integrat în standard. Instalația electrică funcționa sub o tensiune de 6 V și avea demaror electric. Pe lista de dotări a modelului Theta mai exista un generator, faruri de 50 W și tablou de bord iluminat. Cu un motor de 4.9L(70CP), modelul atingea o viteză de peste 120 km/h, valoare foarte bună pentru acea epocă.
În 1914, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, dezvoltarea și producția modelelor de serie este stopată, firma concentrându-se pe producția de vehicule militare precum: camioane, autoblindate și ambulanțe.
În iunie 1915, Vincenzo Lancia brevetează două motore cu 8 și 12 cilindri dispuși în V având unghiul între cele două rânduri de cilindri de 45° și respectiv la 30°, dezvoltate special pentru a echipa avioanele Caproni. Această soluție tehnică cu cilindri în V și cu diverse grade de deschidere va caracteriza de-a lungul multor ani producția Lancia, ultimul motor cu o astfel de structură va fi montat pe Fulvia Coupe în 1976.
În 1919 este lansat modelul Kappa ca succesor al lui Theta și care beneficia de soluții tehnice avansate precum: colona direcției cu înclinare variabilă în 3 poziții, comandă de pornire electrică la pedală, schimbător de viteze amplasat la podea și jante în formă de disc din metal.
În 1922 este lansat modelul Trikappa ca succesor al modelelor Kappa și Dikappa și care beneficia în premieră pentru constructorul torinez de o motorizare cu 8 cilindri în V. Motorul avea cilindreea de 4.592 cmc și dispunea de soluții tehnice avansate precumː distribuția cu un ax cu came central și supape în chiulasă. Puterea era de 98 CP la 2.500 rpm și permitea o viteză maximă de 130 km/h. Din 1923 modelul a fost dotat cu sistem de frânare prevăzut cu tamburi la toate roțile.
Lansat la Salonul Auto de la Paris din 1922, revoluținar și emblematic pentru filozofia Lancia, modelul Lambda beneficia de soluții tehnice avansate aplicate în premieră și în același timp fundamentale în evoluția automobilului: caroseria portantă, suspensiile față semi -independente, tunelul de transmisie integrat în structura șasiului și portbagajul integrat. De asemenea, avea frâne pe toate patru roţile, iar propulsorul cu 4 cilindri în V – o premieră, avea capacitatea de 2.1L și dezvolta 49 CP la 3250 rpm, o valoare înaltă pentru acea perioadă. În următorii 9 ani, Lancia va produce în 9 serii peste 13.000 de exemplare.
La Salonul Auto de la New York din 1927 este prezentat modelul din clasa de lux Dilambda. Acesta avea echipat un motor V8 de 4L și dispunea de cutie de viteze manuală cu 4 trepte, suspensie față independentă și sistem de frânare prevăzut cu tamburi. De la debut modelul a fost apreciat pentru: design-ul elegant, ținuta de drum sigură, confortul la rulare și finisarea de calitate. În 1931 este lasată a doua serie Dilambda care beneficia de soluții tehnice avansate ca: sistemul de frânare servoasistat și cutia de viteze cu treptele 3 și 4 având priză directă.
Constructorul Lancia a observat o creștere importantă a vânzărilor modelelor de lux pe piața din Statele Unite ale Americii și a continuat dezvoltarea acestor modele pentru clienții americani, dar istoria avea să intervină brutal în planurile Lancia. Astfel, marea criză începută în 1929 a afectat puternic exporturile mărcii (peste 75% din producţie mergea la export în S.U.A), iar clienţii europeni preferau acum modele mai economice, astfel încât Vincenzo a cerut inginerilor săi să demreze dezvoltarea unor modele conforme cu pretențiile europenilor. Rezultatul au fost trei noi modele economice: Augusta, Aprilia şi Ardea.
Pionieri ai grijii pentru confort, tehnicienii de la Lancia brevetează în 1931, pentru modelul de lux Astura, un sistem de montaj elastic al motorului, care poate oscila liber și astfel nu mai transmite vibrații șasiului și caroseriei. La debutul carieriei Astura a fost ofoferită cu un motor V8 de 2.6L (72CP) care asigura o viteză maximă de 125 km/h. În 1933 este lasată a treia serie Astura care dispunea de un nou propulsor V8 de 3L (82CP) care permitea o viteză maximă de 130 km/h, de două versiuni de ampatament, de noi variante de caroserie dar și unele îmbunătățiri tehnice precum: sistemul de frânare servoasistat și nou sistem de răcire a motorului. Modelul Astura s-a impus repede pe piața modelelor de lux fiind o referință printre acestea dar a concurat cu succes și în curse, cele mai importante rezultate fiind cele 3 locuri (2, 3 și 4) în cursa de anduranță de la Spa(Belgia) din 1934 și cele 3 victorii obținute la clase diferite pe circuitul de la Modena în 1946. Până în 1939 au fost construite 2.912 unități.
La Salonul Auto de la Paris din 1931 este lansat revoluționarul model Artena, primul automobil de serie cu post de conducere în interior și caroserie autoportantă nedeformabilă. Augusta aduce și alte inovații în istoria tehnicii automobilistice precum: sistemul de deschidere a ușilor gen „dulap” (fără montant central), care permite pasagerilor să coboare și să urce din/ în mașina cu foarte mare ușurință, suspensia față independentă cu arcuri elicoidale (brevet care aparține Lancia), suspensia spate cu arcuri lamelare fixate anterior pe „silentbloc” și posterior pe bride cu lagare, arborele de transmisie având articulații cu discuri flexibile și frânele cu comandă hidraulică. Modelul avea echipat un motor V4 de 1.2L(35CP) și a înregistrat un mare succes comercial cu cele 17.217 de unități, asigurând stabilitatea financiară a mărcii chiar şi după moartea lui Vincenzo în urma unui infarct, survenită în data de 15 februarie 1937, la vârsta de doar 55 de ani. Acesta nu a reușit să vadă intrarea în producţie a avangardistei Aprilia, pe care o gândise în cele mai mici detalii: prima caroserie autoportantă închisă și aerodinamică (CX:0,47), cu motor având camere de ardere semisferice, suspensie independentă pe ambele punți și mânerele portierelor ascunse în caroserie. Modelul a fost considerat de specialiști ca unul revoluționar, inventat cu 30 de ani înainte ca aceste inovaţii să devină un standard pe automobilele moderne. Se spune că Henri Ford a preferat să rămână până seara târziu la Salonul Auto de la Paris din 1936, unde a fost lansată Aprilia, pentru a examina pe îndelete modelul, spunând, atunci când a fost surprins de gardieni, că „este singura maşină de la salon pe care merită să o admire, după foarte mulţi ani.” Aprilia a înregistrat un mare succes comercial cu cele 29.606 de exemplare fabricate în două serii până în 1949.
După decesul fondatorului Vincenzo Lancia, conducerea companiei este preluată pentru o perioadă scurtă de soția lui Vincenzo, Adele Miglietti după care a urmat inginerul Manlio Gracco de Lay. Din februarie 1938 responsabil cu proiectarea modelelor de serie și de competiție este numit inginerul Vittorio Jano care anterior lucrase pentru Alfa Romeo.
În noiembrie 1939 este lansat modelul de bază din gama Lancia și care a fost denumit Ardea. Modelul dispunea de o caroserie tip berlină cu 4 uși și 4 locuri al cărui design era inspirat din cel al modelului Aprilia iar coeficientul aerodinamic CX avea o valoare excelentă de 0,38. Motorul disponibil era un V4 de 903 cmc (28CP) care permitea o viteză maximă de 108 km/h. Începând din august 1948 odată cu debutul celei dea treia serie Ardea este introdusă în premieră mondială ca opțiune cutia de viteze manuală cu 5 trepte și instalația electrică de 12 Volți. Între anii 1939 – 1953 au fost realizate 31.925 de exemplare inclusiv variante taxi cu 6 locuri, furgon, pick-up și ambulanță.
În 1942, după izbucnirea celui de al doilea Război Mondial, dezvoltarea și producția modelelor de serie este stopată, firma concentrându-se pe producția de vehicule militare precum: camioane, autoblindate și ambulanțe. Ca urmare a bombardamentelor aliaților din toamna lui 1942, fabrica de la Torino este grav afectată, o parte din liniile de montaj fiind transferate la fabrica Lancia din Bolzano specializată pe vehicule industriale.
În mai 1945 demarează lucrările de reconstrucție la fabrica de la Torino iar în 1947 conducerea companiei este preluată de inginerul Gianni Lancia, fiul fondatorului iar ca directori tehnici sunt numiți inginerii Vittorio Jano și Francesco De Virgilio.
La ediția din 1950 a Salonului Auto de la Torino este lansat modelul Aurelia ca succesor al modelului Aprilia. De la debut, Aurelia a impresionat prin: design-ul elegant, postul de conducere atent studiat din punct de vedere ergonomic, spațiul interior generos, performanțele peste medie, confortul ridicat la rulare dar și soluțiile tehnice avansate, unele dintre ele aplicate în premieră precum: ambreiajul, cutia de viteze și diferentialul integrate intr-un singur ansamblu pe puntea posterioara (transmisia tip transaxle) imbunătățind distribuția maselor pe fiecare osie, tamburii posteriori de la sistemului de frânare poziționați la ieșirea difernțialului (in board) pentru un randament mai bun, blocul motor din aluminiu, axul cu came central comandat de o curea dublă avănd role cu întinzător hidraulic, caroseria cu elemente realizate din aluminiu sau pneurile cu carcasa radială. Totodată Aurelia este primul automobil din lume echipat cu motor cu 6 cilindri dispuși în V la 60°. Dacă la debut acesta avea capacitatea de 1.75L(56CP), ulterior apar versiuni de 2.2L(87CP). Varianta Coupe a fost desenată de Pininfarina, iar odată cu aceasta s-au pus bazele Gran Turismelor moderne.
Prin implicarea lui Gianni Lancia care înființează în 1951 echipa Squadra Corse Lancia, aduce participarea marcii in diverse domenii ale sportului automobilistic: de la modelele de serie preparate pentru competitii la modelele realizate special pentru competiții la categoria Sport si Formula 1 cu excelente rezultate. Cu Aurelia, Lancia revine puternic în motorsport, obţinând locul 2 la Mille Miglia în 1951, victoria în clasă la 24H Le Mans în 1952 şi primul loc la Targa Florio în 1953. Între anii 1951 – 1953 cu nodelele Lancia de competiție sunt obținute 11 victorii din 17 curse.
Cu modelul de competiții Lancia D20 lansat la începutul anului 1953 sunt obținute numeroase succese în acel an, cele mai importante fiind victoriile din cursele de la Targa Florio și Palermo – Monte Pellegrino, ambele cu pilotul Umberto Maglioli, locul 2 obținut în cursa Coppa della Consuma cu pilotul Clemente Biondetti și locul 3 de la Mille Miglia cu echipajul Felice Bonetto – Umberto Peruzzi. Cu Modelul D23, o evoluție a modelului D20, cele mai importante rezultate obținute au fost victoriile din cursa Catania – Etna cu pilotul Eugenio Castellotti și din grand prix-ul Clubului Portugaliei cu pilotul Felice Bonetto și locurile 2 din grand prix-ul Italiei de la Monza cu pilotul Felice Bonetto, Coppa D’Oro Dolomiti cu pilotul Piero Taruffi, toate înregistrate în 1953.
Cu modelul D24 lansat în august 1953 sunt obținute numeroase succese în anii competiționali 1953 – 1954, cele mai importante fiind victoriile din cursele de la Bologna – Passo della Raticosa din 1953 cu pilotul Felice Bonetto, Carrera Panamericana din 1953 cu pilotul Juan Manuel Fangio, Giro di Sicilia din 1954 cu echipajul Pierro Taruffi – Carlo Luoni, Mille Miglia din 1954 cu pilotul Alberto Ascari, Targa Florio din 1954 cu pilotul Pierro Taruffi și grand prix-ul di Oporto din 1954 cu pilotul Luigi Villoresi.
În 1953 la Salonul Auto de la Torino este lansat modelul Appia ca succesor al modelului Ardea. Appia dispunea de o caroserie tip berlină cu 4 uși fără montant central și 4 locuri al cărui design elegant era inspirat de la modelul Aurelia. Motorul oferit era un V4 de 1.1L (38CP) care imprima o viteză maximă de 120 km/h. Design-ul atractiv, raportul preț-calitate excelent, finisarea rafinată, habitaclul și portbagajul bine configurate erau atu-urile principale ale modelului Appia care au contribuit la succesul comercial încă de la debut, până în 1963 fiind fabricate 107.048 de unități în 3 serii, din care 5.161 unitîți în diferite variante de caroserii precum: coupe, cabrio, spider și break realizate de diferiți carosierii celebri ai vremii.
În februarie 1954 este finalizat revoluționarul monopost de Formula 1, Lancia D50. Dezvoltat de Vittorio Jano, modelul D50 beneficia de soluții tehnice inedite precum: motorul cu 8 cilindri in V de 2.5L(250-265CP), dispus ușor înclinat către stânga, pentru a permite arborelui de transmisie să treacă pe lângă scaunul pilotului și nu pe sub acesta, cu scopul de a îmbunătăți sensibil centrul de greutate, grupul motopropulsor dispus în spatele punții față, cutia de viteze în 5 trepte, dintre care 4 sunt în permanență în priza cu sistemul de cuplare lateral de tip “dinte pierdut”, pentru a facilita trecerea între trepte, ambreiajul bi-disc, precedat de un grup conic cu rapoarte multiple, ușor de substituit și cele 3 rezervoare de combustibil din care 2 principale, externe pe părțile laterale, iar al treilea dispus în partea posterioara, în spatele pilotului. Planul de dezvoltare și îmbunatațire a modelului prevedea înca o versiune cu tracțiune integrală permanentă care a ramas doar la nivel de proiect. De la prima participare în grand prix-ul Spaniei din 1954, la volanul monopostului Lancia D50 care putea atinge viteza maximă de 290 km/h, Alberto Ascari reușește atât un pole position, cât şi cel mai rapid tur de circuit, înainte ca o defecţiune la ambreiaj să forţeze abandonul. În 1955 cu modelul D50 sunt obținute victorii în grand prix-urile Italiei(Valentino și Napoli) cu Alberto Ascari și două locuri 2 în grand prix-urile Franței(Pau) cu Eugenio Castellotti și Marii Britanii – International Gold Cup cu Mike Hawthorn.
Cu ocazia Salonului Auto de la Bruxelles din 1955 este lansată varianta de caroserie cabrio-spider cu două locuri a modelului Aurelia și care a fost denumită B24. Proiectată și construită de Pininfarina, Aurelia B24 dispunea de un design elegant cu proporții armonioase și era oferită în două versiuni: Spider cu acoperiș textil și Convertible cu hard top detașabil.
În iulie 1955, întreaga echipa de Formula 1 de la Lancia – inginerii, mecanicii, mașinile, echipamentele și proiectele, au fost toate cedate gratuit catre echipa de F1 al firmei Ferrari. Cu modelul D50, Juan Manuel Fangio a câștigat Campionatul Mondial de Formula 1 în 1956.
Datorită problemelor financiare, în 1956 familia Lancia urma să cedeze acțiunile și conducerea firmei investitorului Carlo Pesenti care deținea printre altele și compania de ciment Italcementi.
În 1957 are loc revenirea constructorului italian în clasa superioară de lux cu modelul Flaminia, o berlină de înaltă clasă, luxoasă și impunătoare semnată de Pininfarina și lansată cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din acel an. De la debut, modelul s-a remarcat prin: finisările de înalt nivel, habitaclul spațios pentru 6 persone, design-ul elegant, performanțele bune, confortul ridicat la rulare dar și prin prețul de achiziție ridicat de 2.940.000 lire în versiunea de bază. Motorul oferit era un V6 de 2.5L având distribuția cu un ax cu came central și alimentare cu carburator dublu corp Solex. Puterea furnizată era de 100 CP care permitea o viteză maximă de 160 km/h și o accelerație 0-100 km/h în circa 17 sec. Transmisia era asigurată de o cutie manuală în 4 trepte,opțional fiind propusă una semi-automtă Saxomat.
La ediția din 1958 a Salonului Auto de la Torino sunt lansate: Flaminia Coupe, Flaminia GT Coupe, Flaminia Sport Zagato și Flaminia GT Convertible ale caror motoare V6 de 2.5L dezvoltau într-o primă fază 120CP permițând viteze maxime de 190 km/h.
La Salonul Auto de la Torino din 1960 este lansat modelul Flavia care reprezenta o nouă etapă în istoria Lancia fiind primul automobil italian și unul din primele din lume cu transmisie pe roțile din față și care inaugura un nou design considerat de specialiști ca unul inovativ. Alte inovații tehnice prezente pe Flavia erauː sistemul de frânare servoasistat prevăzut cu discuri, o premieră pentru un automobil de mare serie și motorul tip boxer cu cilindri opuși realizat din aliaje. Modelul s-a impus repede pe piață devenind o referință pentru anii ’60, mulțumită: design-ulului inovativ, soluțiilor tehnice avansate, finisării rafinate, habitaclul și portbagajul atent configurate. Tot în 1960 pentru Flaminia Coupe este propusă opțional în premieră pentru un automobil italian, instalația de aer condiționat.
La ediția din 1961 a Salonului Auto de la Torino sunt prezentate Flavia Coupe care dispunea de o caroserie cu un stil elegant și în același timp sportiv avănd o linie de centură joasă. Semnată și construită de Pininfarina, caroseria oferea la interior 4 locuri.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 1963 este lansat modelul Fulvia care beneficia de o elegantă caroserie de dimensiuni compacte și dispunea de soluții tehnice avansate precum: transmisie pe roțile din față, grupul motor – cutie de viteze fixat pe un șasiu auxiliar, distribuție cu ax cu came în chiulasă și sistem de frânare servoasistat prevăzut cu discuri. Motorul oferit era unul cu 4 cilindri dispuși în V la 12° având cilindreea de 1.091 cmc. Încă de la debut modelul s-a impus repede pe piață mulțumită: soluțiilor tehnice avansate, raportului calitate – preț atractiv, finisărilor de calitate, habitaclul și portbagajul atent configurate, în primul an fiind comercializate 32.200 de unități. Tot în primăvara anului 1963, producția modelelor Lancia este transferată la noua fabrica da la Chivasso de lângă Torino.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 1965 este lansată varianta Fulvia Coupe care dispunea de o caroserie cu un stil elegant și în același timp sportiv avănd o linie de centură joasă. Concepută în propriile studiouri de stil Lancia sub conducerea lui Piero Castagnero, caroseria avea un interior configurat cu 2+2 locuri. Încă de la lansare, Fulvia Coupe a fost apreciată pentru design-ul original, finisarea de calitate, ținuta de drum sigură, manevrabilitatea excelentă, devenind un model de succes comercial și de referință în anii ’60.
La ediția din 1965 a Salonului Auto de la Torino din 1965 este lansată varianta Fulvia Sport care dispunea de o caroserie cu design avangardist, atent studiată din punct de vedere aerodinamic și cu o linie de centură joasă. Semnată și construită de Zagato, caroseria era realizată din aluminiu și beneficia la interior de două locuri. Mulțumită unui coeficient aerodinamic CX mai redus și unei mase totale mai redusă, motorul de 1.2L(79CP) permitea în acest caz, o viteză maximă de 169 km/h. Tot în 1965, pe motorul boxer de 1.8L care echipa modelul Flavia este introdus în premieră pe un automobil de serie de producție italiană sistemul de alimentare cu injecție mecanică tip Kugelfischer.
În ianuarie 1966 este lansată versiunea sportivă Fulvia Coupe HF (High Fidelity) care beneficia de unele elemente ale caroseriei realizate dintr-un aliaj de aluminiu și magneziu, un interior simplificat în timp ce puterea motorului a fost majorată la 88CP și permitea o viteză maximă de 165 km/h. Versiunea HF a constituit baza pentru varianta de competiție a Fulviei Coupe care a debutat în competiții în primăvara lui 1966. Un an mai târziu au debutat versiunileː Fulvia Coupe Rallye 1.3, Coupe Rallye 1.3 HF, Fulvia Coupe Rallye 1.3S și Fulvia Coupe Rallye 1.6HF.
În octombrie 1969, datorită dificultăților financiare, constructorul Lancia este achiziționat de grupul italian FIAT care mai deținea producătorii auto Ferrari și Autobianchi. În urma acestei tranzacții grupul FIAT decide să închidă divizia Lancia de vehicule industriale, Lancia concentrându-se de acum pe producția modelelor auto de serie și pe competițiile sportive.
În septembrie 1970 este prezentată a doua serie a modelului Fulvia Coupe care beneficia de unele restilizări care au vizat partea frontală și interiorul, îmbunătățiri la partea mecanică și de dotări noi. Motoarele disponibile erau V4 de 1.3L(91CP) pentru versiunile 1.3S, 1.3S Montecarlo și de 1.6L(115CP) pentru versiunile 1.6 HF și 1.6 HF Lusso.
În aprilie 1971 este lansat modelul 2000 care înlocuia în gamă modelul Flavia(63.257 unități fabricate în varianta berlină și 23.654 unități coupe) și care reprezenta o evoluție a acestuia fiind disponibil în două variante de caroserie: berlină și coupe. Direcția servoasistată de tip ZF era dotare opțională pentru versiunea de bază și standard pentru versiunile LX și HF. Printre dotările opționale se înumărau: instalația de aer condiționat, geamurile acționate electric și tapițeria din piele.
La Salonului Auto de la Torino din 1972 este lansat modelul de clasă medie superioară Beta care a fost apreciat pentruː design-ul original și elegant dar și pentru soluțiile tehnice avansate precum: motorul amplasat transversal, suspensia independentă tip McPherson pe ambele punți, direcția cu cremalieră, sistemul de frânare cu discuri sau volanul reglabil. Beta dispunea de o caroserie de tip berlină – fastback cu 4 uși și 5 locuri și era oferită cu 3 propulsoare cu 4 cilindri de 1.4L(90CP), 1.6L(100CP) și 1.8L(110CP). Au fost oferite două versiuni de echipare: bază și LX, cea din urma era oferită opțional cu: servodirecție, trapă, geamuri cu tentă fumurie și radio. Modelul avea atuuri importante precum: finisările de calitate, confortul la rulare, manevrabilitatea, performanțele peste medie, ținuta de drum sigură, habitaclul și portbagajul spațioase, care au contribuit la succesul comercial al mărcii premium Lancia, în primii 3 ani fiind comercializate 61.058 de unități. Ulterior, gama Beta a fost lărgită cu varianteleː Beta Coupe, Beta Spyder, Beta Montecarlo cu motor amplasat central și Beta HPE, aceasta din urma dispunea de o originală caroserie de tip shooting break cu 3 uși și 5 locuri care oferea numeroase posibilități de configurare a interiorului. Tot în 1972 este câștigat campionatul mondial de raliuri la constructori cu modelul Fulvia Coupe HF 1.6.
Lansat în 1973, modelul sport Stratos a fost primul model conceput special pentru a concura în campionatul mondial de raliuri. Cu un motor V6 montat central-spate, de 2.4 L (190CP în versiunea de stradă și 280CP în cea de competiții) și având o caroserie realizată din fibră de sticlă semnată de Bertone, Stratos a luat lumea motorsportului prin surprindere, câştigând titlul la WRC în 1974, 1975 şi 1976 cu pilotul italian Sandro Munari, precum şi titlul european în 1976, 1977, 1979 şi 1980 dar și campionatele din Franţa şi Spania.
În iunie 1976 este prezentat modelul de clasă superioară Lancia Gamma ca succesor al modelelor 2000 și Flaminia. De la debut, modelul a fost oferit în două variante de caroserie: berlină fastback cu 4 uși și coupe cu 2 uși, ambele cu 5 locuri la interior și semnate de Pininfarina. Presa auto a apreciat la Gamma: design-ul elegant și ușor avangardist, finisările de calitate, confortul la rulare, ținuta de drum sigură, habitaclul și portbagajul spațioase. Modelul beneficia de soluții tehnice avansate precum: transmisia pe roțile din față, suspensia independentă de tip McPherson pe ambele punți, sistemul de frânare cu discuri ventilate în față, motoarele boxer cu blocul din aliminiu, rezervorul de combustibil amplasat sub bancheta spate pentru siguranta in caz de impact dar și de dotări de înalt nivel ca: servodirecția cu asistare variabilă, farurile cu reglare automată, retrovizoare exterioare cu reglaj electric sau volanul reglabil. Motoarele boxer aveau 4 cilindri, capacități de 2 (120CP) și 2.5L (140CP) și permiteau viteze maxime de 183 și 195 km/h.
În toamna anului 1976, modelul de clasă mini Autobianchi A112 este exportat sub marca Lancia, acesta devenind modelul de bază.
Modelul Beta Montecarlo Turbo, dotat cu motor central, injecție electronică și turbocompresor va domina timp de 2 ani(1980-1981) categoria sport prototip.
Desenată de Giorgetto Giugiaro, superba Lancia Delta avea să intre în producţie în 1979 şi să câştige imediat, în 1980, titlul de Maşina Anului în Europa. Lansată ca un hatchback compact cu motorizări de 1.3L (75CP) şi 1.5L (85CP) amplasate transversal, transmisie faţă și mulțumită numeroaselor calități precum: unele inovații tehnice (suspensie spate de tip McPherson, bare de protecție realizate din fibră de sticlă și poliester care erau integrate în linia caroseriei, ștergătoare de parbriz cu 3 viteze, tablou de bord cu iluminare reglabilă), finisarea de calitate, confortul la rulare, ținuta de drum sigură, manevrabilitatea și dotările de înalt nivel oferite pentru clasa compactă(volan reglabil pe înălțime, cutie de viteze manuală cu 5 trepte, geamuri față acționate electric, ceas digital, retrovizoare exterioare cu reglare din interior), Lancia Delta reușea să câștige titlul de Maşina Anului 1980 în Europa și avea să devină foarte repede un reper în clasa compactă și în motorsport.
În noiembrie 1982, modelul Beta Trevi Volumex propune în premieră mondială pe un model de serie, compresorul volumetric de supraalimentare. Inovativ este și modelul sport 037, dezvoltat pentru competiții cu motor amplasat central în 4 cilindri de 2L(205CP), 16 supape, compresor volumetric și caroserie din fibră de sticlă care câștigă campionatul mondial de raliuri la constructori. Tot în noiembrie 1982 este lansat și modelul de clasă medie Prisma echipat opțional cu dotări premium precumː instalația de aer condiționat, computerul de bord, servodirecția, trapa acționată electric, bancheta fracționabilă și rabatabilă, jantele de 14 țoli din aliaj sau ștergătoarele la faruri.
Modelul Thema de clasă superioară lansat în noiembrie 1984, aduce ca noutăți tehnice aplicate în premierăː turbocompresorul cu intercooler și over-boost, arborii de echilibrare care se rotesc în sensuri diferite, suspensii cu amortizoare controlate electronic dar și dotări de ultimă oră precumː instalația de aer condiționat cu control electronic, kit-ul de instalație telefon, computer-ul de bord, scaune față cu reglaj electric, încălzire și memorarea poziției. Thema este și primul model Lancia echipat cu motor turbo diesel .
În 1985 este lansat modelul pentru competiții Delta S4, pentru care Lancia propune caroseria din materiale compozite, tracțiunea integrală permanentă și sistemul dublu de supra-alimentare: compresor și turbo. Tot în 1985, modelul Y10 de clasă mini este primul model care adoptă motorul Fire, în timp ce Thema 8.32 lansată la Salonul Auto de la Torino din 1986 este dotată cu motor V8 Ferrari de 3.2L (215CP) cu 32 de supape care permitea o viteza maximă de 240 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 6.8 secunde, fiind cel mai performant automobil cu transmisie față iar ca dotări în premierăː eleronul posterior reglabil electric, servodirecția controlată electronic și amortizoare reglabile electronic cu două programeː sport și confort.
Versiunea sportivă HF 4WD lansată în mai 1986 și dotată cu motor de 2L turbo (165CP) și transmisie integrală permanentă, accelera de 0 la 100 km/h în 6.9 secunde, iar versiunea HF integrale 16V EVO lansată în 1991 reuşea acelaşi lucru în doar 5.7 secunde. Lancia Delta HF 4WD și HF Integrale avea deja un loc rezervat în istorie atunci când a fost închisă Grupa B în 1986, pentru că era cel mai bine conceput model de Grupa A – iar urmarea a fost că a câştigat campionatul mondial de raliuri la constructori şase ani la rând, între 1987 şi 1992, adăugând şi titlul la piloţi în 1987 şi 1991 cu Juha Kankkunen şi 1988 și 1989 cu Miki Biasion.
Odată cu a doua serie Delta lansată în aprilie 1993, un hatchback practic cu o ţinută de drum sportivă și orientat spre confort, apune şi era în care Delta dominase copios motorsportul, căci grupul Fiat a decis să readucă marca Lancia în zona ˮpremiumului abordabilˮ.
Tradiția utilizării unor soluții tehnice avansate a continuat și în anii ’90 cu modelul de clasă medie superioară Lancia Dedra HF Turbo – 1991, echipat cu „viscodrive”, turbocompresor complet nou cu intercooler și boost-drive, modelul de clasă superioară Lancia Kappa – 1994 care adoptă o nouă familie de motoare modulare cu 5 cilindri în linie, care se remarcă prin caracteristici speciale de elasticitate și silențiozitate. Modelul Lancia Y, prezentat în 1995, este primul model de serie din lume care are 100 de nuanțe diferite de caroserie pentru a satisface toate gusturile iar Lancia Kappa Station Wagon – 1996 oferea sistemul hidro-pneumatic Nivomat cu garda la sol constantă, pentru prima dată cuplat cu suspensiile de tip Mc Pherson.
Modelul de lux Thesis lansat în 2002 este primul din lume pe care au fost introduse cele mai multe soluții inovative, precum sistemul Key-Less, acoperișul amovibil cu celule fotovoltaice, frâna de mână acționată electric, scaunele reglabile electric confort cu ventilație și masaj, sistemul Cruise Control adaptiv și suspensiile cu control electronic al ratei de amortizare (Sky-hook). Din 2004, cutia de viteze manuală secvențială robotizată D.F.N (acronimo di Dolce Far Niente) este disponibilă atât pe Ypsilon II, cât și pe monovolumul compact Musa.
A treia generație Delta, lansată în 2008, nu a reuşit să readucă vânzările mărcii la nivelurile sperate, însă face parte din generaţia care a scăpat marca Lancia de imaginea nefericită dată de unele probleme de fiabilitate a modelelor din perioada 1986-1994. Confortul e la el acasă, motorizările sunt performante, iar dotările sunt de înaltă clasă.
În urma achiziţionării din 2009 a grupului american Chrysler, de către grupul FIAT se poate spune că a început o nouă eră pentru marca premium a grupului italian, Lancia. O eră care, într-o primă fază, are la bază modele americane cunoscute, cum este cazul modelelorː Thema, Voyager și Flavia care reprezintă variante îmbunătățite și adaptate piețelor din Europa ale modelelor Chrysler 300, Chrysler Voyager și Chrysler 200.
În prezent Lancia produce un singur model denumit Ypsilon, care concurează în clasa mică și se află la a treia generație.
Fotoː Auto Retro Passion; Lancia; Arhivă
Auto Retro Passion 