LEE IACOCCA – INVENTATORUL FORD-ULUI MUSTANG A DECEDAT

 

Lido Anthony Iacocca, mai bine cunoscut sub numele de Lee Iacocca, a decedat pe data de 2 iulie la vârsta de 94 de ani. Fiu al unor imigranți italieni, Lee Iacocca s-a născut în 1924 în Allentown  (statul Pennsylvania) și a studiat ingineria mecanică. El și-a început cariera profesională în 1946 în cadrul cocernului Ford. În primele zile ale carierei sale când a fost nevoit să construiască un nou tip de ambreiaj, el a ajuns la concluzia împreună cu conducerea de la acea vreme de la Ford, că punctele sale forte nu erau cele de proiectare și construcție a componentelor mecanice de la automobile ci mai degrabă cele pentru vânzările de automobile.

La scurt timp după debutul său la Ford, a fost numit ca reprezentant de vânzări regionale, înregistrând într-un timp scurt succese notabile. În 1956, Lee Iacocca demarează o campanie de vânzări de succes în care clienții puteau achiziționa un model nou Ford cu o rată lunară de doar 56 de dolari timp de trei ani.

Succesul acțiunii la nivel național a determinat creșterea pe scară ierarhică în cadrul grupului, devenind începând cu anul 1960 director general la Ford Division. În acest rol, el a reușit încă o dată să demonstreze calitățile sale în ceea ce privește simțul marketing-ului și dorințele clienților prin lansarea modelului de succes Ford Mustang. Mulțumită succesului înregistrat cu modelul Mustang, Lee Iacocca a devenit în cele din urmă președintele Ford Motor Company în 1970. Însă, pentru Lee Iacocca, avea să urmeze la scurt timp de la numirea sa, un mare eșec odată cu lansarea modelului compact Ford Pinto la finale anului 1971 care s-a dovedit a avea numeroase probleme legate de calitatea constructivă și de siguranță pasivă, afectând totodată imaginea de marcă a concernului american. În 1978, în urma unei lungi întrevederi cu Henry Ford II, Iacocca a fost nevoit să-și semneze demisia.

După acest episod, Lee Iacocca se angajează la concurentul principal, concernul Chrysler care se confrunta în acea perioadă cu unele probleme financiare. În funcția de director general și președinte al consilului de administrație de la Chrysler, Iacocca a lansat în 1983 un nou concept inovativ de minivan modular numit K-Car concretizat în trei modele diferite(Plymouth Voyager, Dodge Caravan/Mini Ram Van și Chrysler Voyager). Cu acest nou concept K-Car și cu noua tripletă de modele din clasa medie americană(Dodge Aries, Chrysler Le Baron și Plymouth Reliant), succesul comercial nu a întârziat iar Chrysler a revenit la profitabilitate. Până la sfârșitul carierei sale la Chrysler în 1992, el a fost inițiatorul și altor modele de succes printre care și supercar-ul Viper prin care și-a dovedit încă odată talentul pentru deciziile sale corecte în ceea ce privește marketing-ul. În cariera sa petrecută la Chryler, merită menționată achizițiile importante din anul 1987 a grupului American AMC, care a adus marca Jeep, companiei Chrysler precum și a constructorului italian de modele super sport Lamborghini.

Pe lângă funcțiile de conducere de la Ford și Chrysler, Lee Iacocca a scris mai multe cărți, inclusiv biografia sa, care timp de săptămâni a fost numărul unu în listele de bestseller-uri. De asemenea, el a apărut în unele spoturi publicitare și a fost mulți ani la rând cel mai faimos manager al Americii.

„Tatăl” Mustangului așa cum este cunoscut Lee Iacocca printre entuziaștii automobilelor, este legat, de două modele iconice ale ovalului albastru. Ideile sale geniale din spatele proiectelor Mustang și Fiesta, au contribuit decisiv la succesele lor comerciale care continuă și în zilele noastre.

Foto: Ford; Chrysler; Arhivă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s